Punctul pe I(nfrastructura) din învățământul românesc

Cel mai recent raport Eurostat spune că cei mai nemulțumiți europeni de școli și infrastructura școlilor sunt cei din București (48%) și Sofia (47%).

https://ec.europa.eu/eurostat/web/products-eurostat-news/-/DDN-20180918-1?inheritRedirect=true&redirect=%2Feurostat%2F

Raportul nu are de ce să ne mire pe noi bucureștenii, pe noi românii, în general, ne luptăm cu această problemă de suficient de mult timp încât să fi intrat în subconștientul, în memoria noastră colectivă, încât poate mulți dintre noi am devenit deja imuni la subiect, poate mulți dintre noi ne-am resemnat și nu mai percepem problema atât de acut.

Totuși, ea există și doare, pentru că a afectat și încă afectează generații întregi de elevi, profesori și părinți, lasă urme adânci în activitatea școlară de zi cu zi și, mai grav, în educația copiilor pe termen scurt și lung.

De ce infrastructura școlii este importantă pentru procesul de invățare?

O explică foarte bine Banca Mondială intr-un articol pe site-ul său la rubrica educație, publicat în martie anul trecut.

Ce spun autorii despre acest concept tehnic și rece: infrastructură? Ei bine, spun că echipamentul, laboratoarele, clădirile și clasele școlii- reunite sub denumirea tehnocrată de infrastructură – sunt cruciale pentru mediile de invățare în școli și universități, argumentând că probele de pe teren, de la fața locului, spun că infrastructura de inaltă calitate facilitează mai bine procesul de instrucție, îmbunătățește rezultatele elevilor și reduce abandonul școlar, printre alte beneficii.

Articolul Băncii Mondiale face referirela un studiu recent din Marea Britanie care a dovedit că elementele de design interior și exterior ale școlilor au fost în măsură să explice 16% dintre modificările apărute în progresul academic al elevilor din învățământul primar.

Mai exact, infrastructura școlii afectează procesul de învățare prin intermediul a trei factori interdependenți: mediul natural (de exemplu, lumina, calitatea aerului din școală), stimularea (de exemplu, complexitate, culoare) și individualizarea (ex. flexibilitatea spațiului destinat învățării).

Ok, so far so good, cum spun englezii, sau poate so far so simple, aș putea parafraza, pentru că, nu-i așa, teoria sună atât de bine și de simplu de aplicat, mai ales când este sprijinită de studii de caz concrete, gen “uite cum e la alții în afară”, “păi putem și noi”, “piece of cake”.

Numai că de-ar fi așa…așa simplu de aplicat și la noi, unde practica ne omoară in general, in toate domeniile, nu doar în educație.

Nu că am fi orbi sau am duce lipsă de idei, doar că ne impiedicăm de un “mare”amănunt minor, și anume că decidenții noștri politici, care, legal, au competența de a aproba fonduri pentru infrastructură, au alte priorități, mai puțin pentru infrastructură în general, și pentru educație în particular.

În timp ce decidenții educaționali din tot mai multe țări din lume (și aici nu mă limitez la a exemplifica doar cu modelul finlandez sau nordic, exemple elocvente găsim în Olanda, Coreea de Sud, Japonia sau Emiratele Arabe Unite) se focusează din ce in ce mai mult pe calitatea educatiei, pe calitatea mediilor/spațiilor destinate învățării pentru a susține procesul efectiv de învățare, în România capitolul infrastructură este pus la colț, lăsat în seama profesorilor (se descurcă ei cumva) și/sau al părinților (găsesc ei o modalitate de a băga mâna în propriul buzunar să suplinească lipsurile clasei/școlii).

Ce mai spune articolul Băncii Mondiale? Că “în România, spre exemplu, deciziile referitoare la infrastructura școlii și investiții au fost făcute dintotdeauna după un model descentralizat și necoordonat, împins mai degrabă de nevoi ad-hoc și de fonduri limitate, decât de o abordare strategică.”

Ceea ce ne duce la altă discuție vitală, majoră pentru sistemul educațional, și anume că orice decizie, fie ea legată de infrastructură, trebuie să se bazeze pe o strategie, pe un proiect, alt capitol la care Romania este deficitară.

Revenind la infrastructură, atât raportul Băncii Mondiale, ca de altfel zeci de alte rapoarte realizate în țară și în străinătate, avertizează asupra impactului distructiv al lipsei infrastructurii în școlile românești, pornind de la dezastrul din învățământul rural, privat de toalete, apă curentă, căldură, bănci, săli de clasă și de sport, sau chiar de clădirea școlii, și până la lipsurile din școlile de la oraș (școli aglomerate, săli de clasă prea puține sau prea mici, lipsa sălilor de sport, laboratoarelor, incinte și toalete insalubre, lucrări de renovare făcute prost și cu produse de slabă calitate, etc).

Aceste lipsuri nu doar periclitează educația copiilor pe termen scurt și lung, dar le periclitează și viața în unele cazuri. O explozie într-o școală generală din Voiniceni, județul Mureș pe 19 septembrie, a lăsat doi oameni mutilați, un adult și un copil. Explozia a avut loc după ce femeia de serviciu a aruncat un chibrit aprins în soba de teracotă, deşi copiii au reclamat că se simţea miros de gaz metan în sală. Încălzirea centrală nu funcționa încă în școală, după cum a admis însăși conducerea școlii.

Tot studiul Băncii Mondiale raporta ca 72% din școlile gimnaziale din mediul rural nu au un laborator de științe și aproape 40% nu au toaletă în interiorul școlii.

Pe de altă parte, școlile de la oraș se luptă cu alte probleme. Unul din patru elevi din mediul urban învață în școli supraaglomerate, mulți dintre ei învățând în schimburi. Clasele supraaglomerate sunt sub nivelul optim pentru predare și învățare.

Și toate acestea, în condițiile în care România, ca stat membru a Uniunii Europene, are acces la fonduri externe și din bugetele locale, precum Fondul European de Dezvoltare Regională sau Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. Per total, România are aproape 850 milioane de euro la dispoziție pentru a investi în infrastructura școlilor începând de acum și până in 2023. Într-o formă sau alta, suficienți bani au existat și până acum pentru acest lucru, cu mici diferențe de sume. Oricum, una peste alta, aceasta este o oportunitate uriașă de a repara disparitățile legate de infrastructură din cele 19,000 și mai bine de instituții școlare în care învață mai mult de 3.4 milioane elevi.

Cu atât mai mult cu cât aceste lipsuri legate de infrastructură se întâmplă și la case mai mari, în marile orașe, inclusiv în București. Și aici fiecare dintre noi putem exemplifica cu cazuri concrete. Personal, aș avea două exemple de împărtășit în calitate de părinte cu copii la școală, unul “așa nu”, celalalt „așa da”.

Cazul A: școala generală la care învață unul dintre copii nu are sală de sport distinctă, deși a fost construită in anii 70, deși are un renume relativ bun și dispune de spațiu exterior adiacent școlii. Unde fac copiii ora de sport? Într-o sală de clasă obișnuită, de unde au fost scoase băncile. Câteodată (a se citi de nenumărate ori), sala este împărțită de două clase pentru ora de sport, deci, dacă puteți vizualiza, între 50 și 60 de copii, intră sa facă ora de sport în același timp, într-o sala de clasă obișnuită, oră la care trebuie să faci mișcare, să alergi, să te joci cu mingea etc. Vizualizați?

Cazul B: liceul la care urmează gimnaziul cel de-al doilea copil in Capitală are cursuri în două schimburi, având in vedere că sunt și clase de gimnaziu și de liceu. Lăsând la o parte un oareșce dram de supraaglomerare (care face ca cei din schimbul unu să înceapă  cursurile la 7.30 în fiecare zi), la prima întâlnire cu părinții, conducerea școlii ne-a anunțat că o clasă din unitate a fost renovată (și echipată cu mobilier nou și modern, elemente de design interior și echipamente de ultimă generație, wi-fi, etc) de către primăria de sector, invitându-ne să o vizităm. Regret lipsa de inițiativă pe moment de a face o fotografie clasei, pentru a prezenta și cuvenitele probe, poate devine sursă de inspirație pentru alții, nu de alta.

Later edit: Între timp, am aflat că renovarea a fost extinsă si este “ in progress” și la nivelul toaletelor școlii. Hai că se poate.

 

Autor: Alina Grigoras, jurnalist, redactor sef publicatie online de limba engleza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *