Performanta este o eticheta gresit alocata doar elitelor. Noi, la EDUPerformance, credem cu tarie ca momentul sa se produca o schimbare de paradigma. Performanta nu este data de elite, acei 2-5%. Performanta poate obtine orice copil, pe zona sa preferata, care trebuie descoperita si hranita in cel mai bun cadru posibil, cu instrumente optime. De aceea am creat EDUPerformance. Sa contribuim la transformarea piramidei.
Madalina Cotorogea despre Performanta:
Cand Ioana m-a intrebat daca as putea scrie un articol pentru platforma EDUPerformance, m-am bucurat pentru increderea acordata. Este un blog interesant, cu multe opinii variate si utile privind educatia, din perspectiva parintilor sau a educatorilor/profesorilor. Deoarece blog-ul se numeste Eduperformance, m-am gandit ca o tema interesanta ar fi chiar performanta. Pentru mine este o provocare, in calitate de parinte. Voi incerca sa rezum in cateva cuvinte, exemplificand din experienta, cum am perceput eu performanta. De multe ori, in cresterea celor 2 baieti ai mei, unul de 16 ani si celalalt de 11 ani, m-am vazut pusa in fata situatiei de a-mi analiza si aprofunda modul de a percepe performanta, de a regandi ce este cu adevarat de valoare in educatia unui copil si pentru ce urmarim performanta.
Intotdeauna am dorit ca fiii mei sa aiba o constiinta clara a valorilor moral crestine. Apoi totul se poate construi pe acest fundament. Notiunea de perfromanta o deprinde de acasa un copil, dar si scoala are un rol important.
Pornind de la performanta scolara, in ziua de azi se pune mult accent pe a invata cat mai mult, de toate si pentru toti. Cat mai multe culegeri, ateliere, etc. Dar copilul ce spune? Mai are timp si pentru joaca? Sau suntem constienti ca prin joaca se invata cel mai bine? Cand eram copil cel mai mult imi placeau profesorii care predau prin joc, sau exemplificau la nivelul nostru si nu prin explicatii academice. Jocul este cheia de a atrage atentia copilului.
Experienta mea
Prima experienta interesanta am avut-o cu fiul cel mare. Inainte sa inceapa clasa I era foarte nerabdator, se pregatea cu grija si bucurie pentru primul an de scoala. Dupa numai doua saptamani de scoala vine acasa spunandu-mi ca daca ar fi stiut ca este asa la scoala nu-si mai dorea atat de mult sa inceapa scoala. A fost un real soc. Prima intrebare care mi-a venit in minte a fost : Ce va face inca 12 ani de scoala , daca dupa numai 2 saptamani este deja dezamagit ? Am rezistat un semestru intreg, au aparut diferite situatii care ne-au facut pe noi parintii sa ne punem problema daca nu este mai bine sa schimbam scoala. A fost o decizie grea pentru ca nimic nu ne garanta ca nu va fi mai rau. Apoi copilul se oibisnuise cu colegii, era prima lui colectivitate de scoala. Am vizitat doua scoli din zona si ne-am hotarat pentru una dintre ele. Nu a fost greu. La una dintre scoli, invatatoarea cand l-a vazut pe fiul meu, mai mic de inaltime decat « standardul » pentru varsta lui s-a mirat cu voce tare adresandu-i-se direct lui : « Cum, ai 7 ani si esti asa mic ? » Si era mama a trei copii. Ar fi trebuit sa stie ceva psihologie din experienta de parinte, daca nu ca invatator. Mi-a placut mult remarca foarte incurajatoare. La cea de-a doua scoala, inca de la secretariat personalul avea zambetul pe buze, era foarte amabil si intreaga scoala respira lumina si te invita parca sa ramai. Valabila perfect zicala « Omul sfinteste locul ». Si asa a fost. A petrecut acolo 8 ani cu profesori de inalta calitate morala si profesionala, care puneau accentul pe educatie, competenta, relationare si nu pe concurenta si cat mai multe culegeri bifate. A obtinut performanta pentru ca si-a dorit el, a participat la olimpiade si concursuri cu rezultate foarte bune. A terminat sef de promotie. Mereu i-am spus sa invete ceea ce ii place, nu am pus presiune. Personal am incercat sa-l determin sa-si aleaga sa invete ceea ce-i place, pentru ca mereu am crezut ca performanta se obtine doar acolo unde lucrezi cu placere, in domeniul pe care-l faci pentru ca asa vrei, nu pentru ca ti se impune. La un moment dat spunea ca nu stie ce drum sa aleaga mai departe la liceu, pentru ca el este bun la mai multe materii, si profil uman si real. Singurul sfat care am considerat ca pot sa i-l dau a fost : « Alege ceea ce crezi tu ca ti se potriveste si ai vrea sa faci toata viata. Poti da la un liceu acum, daca dupa doi ani consideri ca nu ti se portiveste profilul, poti alege sa te muti pe alt profil. La fel si la facultate. Stai 1-2 ani, dupa care te poti razgandi si te muti pe alt profil. Mai bine acum, decat dupa 10 ani de cautari si munca intr-un domeniu ales de altii. »
Poate vi se pare ca am divagat. Dar urmeaza partea a doua. Cel de-al doilea fiu : deloc academic, sau foarte putin, in schimb foarte sociabil, catalizator al copiilor in jurul lui, bun organizator si ancorat in real. Diferenta intre ei este de 5 ani. A fost greu ca parinte sa treci de la un copil axat el din interior pe performanta, de a dori mereu sa fie cel mai bun, fara sa punem noi presiune, pe alt tip, indiferent la performanta academica. Prin el ne-am dat seama ca sistemul de invatamant actual romanesc, cel putin din scolile cu care am luat noi contact nu este pregatit pentru o abordare diferita. Din pacate nu are nici posibilitatea, chiar daca invatatorii/profesorii au capacitatea de a preda adaptat. Cand sunt 30 de copii intr-o clasa si manualele cuprind foarte multe informatii prezentate in mod dezagregat si sarind peste etape esentiale, multi copii sunt coplesiti. Norocul nostru a fost ca am gasit si o scoala care preda dupa un sistem britanic, cu manuale britanice. Asa am aflat ca exista copii care invata linear sau vizual. Fiul meu cel mic respunde bine metodei vizuale si practice.
In ziua de azi a ajuns chiar un must have : performanta la scoala, in sport, in cariera. De multe ori eu o percep ca pe o lupta, permanenta competitie cu celalalt si mai putin cu sine insusi.
Si atunci mi-am pus din nou intrebarea ce este performanta.
Pentru mine performanta este sa excelezi intr-un domeniu, dar acolo unde te simti bine si unde iti place, nu unde iti spun altii ca esti bun si ca ai putea sa faci cutare lucru pentru ca ai talent. Degeaba iti spune altcineva la ce esti bun, si chiar daca esti bun, pana la urma nu excelezi. Este un efort prea mare acela de a te forta sa faci ceea ce nu-ti place si mereu va fi mai bun acela care face din placere. Degeaba vrei sa concurezi cu cel de langa tine, daca nu concurezi cu tine si pentru tine. Excelezi acolo unde faci ceea ce iti place, chiar daca la inceput dai gres, pare ca nu vei reusi, dar pana la urma perseverenta impreuna cu placerea de a lucra te ajuta sa ajungi in top.
Sau poate scoala iti spune ca nu esti bun la nimic, pentru ca nu te incadrezi intr-un standard predefinit. Iar in sistemul scolar romanesc foarte putini se incadreaza astazi. Parintele este atunci chemat sa descopere ce talent are copilul, de ce nu-i place o anumita materie, de ce exceleaza la alta. Si perspectiva de viitor este cea care ne ajuta sa ne mentinem echilibrul in relatia parinte-copil-scoala. Sa il intrebam pe copil ce se vede el facand peste 5 sau 6 sau 10 ani ? Daca are pareri total diferite de noi, cred ca nu trebuie sa refuzam dialogul, ci sa aflam motivatia din spate. Si sa construim impreuna performanta.
Fiecare copil este bun la ceva, intr-un anumit domeniu, poate atinge performanta. In calitate de parinte, eu incerc sa dau libertate copilului de a-si alege domeniul, de a fi atenta la semnale, de a-i da posibilitatea de a cunoaste cat mai multe optiuni, pentru a descoperi el ce-i place. Exista si capcane, dar acesta este un subiect care necesita o atentie aparte. Poate in alt articol.
Drumul catre performanta presupune multa munca, face parte din rolul de parinte si satisfactia este de ambele parti in final.