Roxana Domnica: Perseverenta este cheia succesului

roxana mangiru

Viata de parinte este ca o oglinda. Zambeste-i si iti va zimbi la loc 🙂

Suntem parinti de 5 luni si jumatate. 5 luni in care am descoperit cum te poti indragosti de un gangurit, de un zambet la prima ora a diminetii, de o manuta care te mangaie cand simti ca nu mai poti si de viata ca o joaca. Cred ca asta e esenta parentingului – viata ca o joaca.

Am asteptat 37 de ani sa o am pe Natalia, pentru ca eu nu cred in ceasul biologic, ci in ceasul intern al fiecaruia. Nu m-am conformat normelor nescrise ale societatii si am „copilarit” cat am simtit nevoia. Am vrut sa fiu pregatita pentru ea, pentru noi. A meritat maturizarea 🙂

Ce s-a schimbat?

Nu s-a schimbat nimic drastic, doar ca stim mai multe despre puseuri, geluri de gingii, culoarea din pampers si regurgitare. Am invatat sa vorbim in soapta si sa facem dus pe fuga. Dar cel mai important, am invatat sa iubim un pui de om care iti zambeste si dintr-o data lumea pare un loc mai bun.

S-a schimbat timpul pe care il petrecem acasa. Nu ma gandeam ca o sa-mi placa atat de mult sa petrec timp acasa, pentru ca inainte casa era doar locul de odihna si schimbat haine. E drept, apreciez mai mult acum fiecare iesire, dar asta e ceva foarte fain – pentru ca uneori tindem sa nu mai pretuim ce avem.

S-a schimbat prioritatea pentru sanatate. Am renuntat la tigari si beau cafea fara cofeina. A fost cel mai firesc lucru pe care l-am facut si prima dovada de instinct matern. Si sunt fericita ca am putut sa ii daruiesc un start sanatos.

Echilibrul… Tine doar de tine. Mi-am dorit sa fiu o mama care isi face munca cu pasiune si isi creste copilul cu o pasiune si mai mare. Primele luni i-au fost dedicate exclusiv. Dupa 5 luni mi-am reluat intalnirile de business in comunitatea de networking pe care o dezvolt si energia pe care o iau de acolo ma ajuta sa ajung acasa si sa ma dedic ei in totalitate. Nu exista un echilibru perfect, exista un dezechilibru pe care il gestionez perfect 🙂

Sfaturi. Hmm…

Inainte sa nasc nu am primit multe incurajari. Nu am avut nici multe exemple de povesti cu parinti relaxati si copii crescuti in liniste. Ba din contra, mai toti ne-au descurajat ca prioritatile se schimba, ca nu vom mai calatori, ca nu vom mai exista ca oameni, ca si cuplu.

Nu am ascultat decat un sfat, pe care nu mai stiu cine mi l-a dat, caci as vrea sa-i multumesc – parinti relaxati, copil relaxat.

Cand am putut, am iesit din casa amandoi. Cand vom putea, vom calatori iar singuri. Cand va putea, va calatori cu noi. Daca noi suntem fericiti, ea va invata fericirea. Cred ca e cea mai buna lectie pe care i-o putem preda.

Tinerilor parinti…

…faceti totul impreuna in primele luni. Sau cel putin in primele saptamani. Pentru mine a fost vitala sustinerea sotului meu si esential sa ne indragostim de bebelusa impreuna. Si pentru asta il iubesc si mai tare!

Nu pleca cu preconceptii si nu te da batut. Urmeaza-ti instinctul si pleaca la drum cu optimism. Fiecare copil este unic, asa va fi si al tau – si nimeni nu ar trebui sa iti spuna cum sa-l cresti.

Eu nu am urmat cursuri de puericultura, dar nu cred ca strica. Daca vrei sa fii si mai relaxat, mergi si fa un curs. Vei sti macar lucrurile de baza si nu vei mai sta sa cauti pe youtube cum sa dai aerul afara, ca mine 🙂

Despre sistemul de invatamant…

Am crescut cu o bunica invatatoare care m-a invatat de mica puterea educatiei si a invatamantului. Apoi am avut o invatatoare care mi-a ghidat primii pasi in viata si careia ii multumesc pentru spiritul creativ. Stiu, lucrurile s-au schimbat. Dar mai stiu ca exista inca oameni care isi dedica viata sa creeze lideri, sa inspire si sa inoveze in educatie.

Ma astept sa intalnesc oameni care fac asta cu entuziasm. Cred mult in aceasta calitate, daca o putem numi asa. In orice domeniu, oamenii entuziasti sunt molipsitori.

Succesul inseamna perseverenta. Perseverenta nu este o cursa lunga. Sunt mai multe curse, una dupa alta. Perseverenta inseamna sa iti invingi constant teama de esec. Sa construiesti organic si sanatos. Cu pasi mici, spre vise mari – cum imi place mie sa spun 🙂

Temeri…

Una din cele mai mari temeri pe care le-am avut a fost legata de job. Pentru ca imi place sa lucrez, imi place la nebunie ceea ce fac si sunt activa de cand ma stiu.

Din fericire, am un job care imi permite sa lucrez in pijamale, daca vreau. Dar care nu-mi permite sa nu lucrez. In social media, timpul nu sta pe loc. Nici informatia. Am profitat de orele in care bebe a stat in brate ca sa citesc.

Mi-am organizat un birou acasa, chiar langa camera bebelusei. In orele de somn si in orele de joaca cu bunica, lucrez relaxata. Si seara, cand mai am energie. Nu ma plang niciodata de munca, mi-ar fi mai greu sa nu am nimic de facut. Si am muncit la fel ca inainte. Doar ca mai eficient!

Si somnul. Mi-a fost frica ca nu voi dormi noptile. Mi-a fost teama ca lipsa de somn ma va face irascibila. Nu a fost cazul. Sunt norocoasa sa am o fetita cuminte, care doarme aproape toata noaptea.

Apropo de temeri…99% dintre temerile noastre nu se intampla niciodata 🙂

Despre valori…

As vrea sa o invat curiozitatea. Nu stiu daca e o valoare, dar cred ca e o trasatura a oamenilor inteligenti. Sa nu se multumeasca niciodata cu prea putin, sa fie curioasa sa afle, sa guste, sa vada, sa calatoreasca, sa atinga, sa intrebe, sa exploreze. Sa aiba sclipirea in privire la fiecare experienta noua!

Sa fie autententica. Nu trebuie sa invete din greselile mele, trebuie sa le faca pe ale sale. Nu trebuie sa imi asculte sfaturile, trebuie sa-si asculte mereu inima. Nu trebuie sa-mi calce pe urme, trebuie sa lase urme pe oriunde calca.

Sa fie perseverenta. Este secretul succesului, asa cum spuneam. Este secretul celor care au crezut in ceva si nu s-au lasat intorsi din drum de critici. Apropo de critici…pilda mea preferata:

Un grup de broaste topaia odata prin padure si doua dintre ele au cazut intr-o groapa foarte adanca. Toate celelalte broaste s-au adunat in jurul marginii gropii si au privit in jos. “Prieteni – au tipat ele – groapa este foarte adanca, nu stim cum veti putea iesi din ea.”

Cele doua broaste au inceput sa sara cu toata forta lor, incercand sa iasa din groapa. Celelalte broaste la suprafata spuneau: “Oh, Doamne, e prea adanca! Ar trebui sa va opriti din incercari; este prea departe marginea de sus!”

Cele doua broaste au continuat sa incerce si s-au lovit de peretii gaurii in incercarile lor. Broastele de sus de-abia mai puteau sa priveasca. Ele tipau: “Va rugam, opriti-va! Va raniti degeaba! Nu are rost!”

In final, una din broaste a fost atenta la ce spuneau celelalte si a cedat. S-a aşezat deznadajduita si deprimata. Dar cealalta broasca a continuat sa sara cat de mult putea, pana cand a reusit un salt urias si a iesit.

Celelalte broaste s-au adunat in jurul ei si au întrebat-o: “Nu ne-ai auzit spunandu-ti sa renunti?” Broasca a raspuns: “Sunt cam surda. Credeam ca ma incurajati.”roxana mangiru

 In final, as vrea sa ii multumesc mamei – pentru ca nu as fi putut sa fiu atat de relaxata fara ea. Sa o crestem impreuna pe micuta Natalia este o binecuvantare pentru amandoua. M-a ajutat enorm sa stiu ca este de cealalta parte a patului in primele luni si ii multumesc ca m-a incurajat sa fac eu totul, in ritmul meu, in loc sa imi arate ea cum se face.

Asta e ceea ce trebuie sa dam copiilor, cred eu. Incredere ca pot singuri, si certitudinea ca vom fi acolo indiferent de rezultat. Rabdare sa ii invatam ce sa faca, nu cum sa faca. Cel mai important lucru pe care parintii ii pot invata pe copiii lor este cum sa se descurce fara ei.

 

 

Alte interviuri cu parinti, PE BLOG.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *