Școala părinților lipsește din spectrul educațional al societății noastre, considerându-se că aceasta informație coexistă în noi și se dezvoltă, natural, atunci când copilul vine pe lume. Așa cum, atunci când ne căsătorim, alegându-ne soțul/soția, aparent pe viață, trebuie să știm cum să gestionăm un parteneriat, despre care știm puțin, spre deloc, despre care nu ni se vorbește experiențial, ci doar ni se sugerează că vom afla odată cu vremea. Toate aceste necunoscute generează în părinte frica de a nu greși prin eventuale consecințe iremediabile și induc o stare de incertitudine pe care o regăsim generalizat la toate vârstele copilului.
Terenul de joacă al copilului
Devenind părinți, înaintăm în experiență cu toate achizițiile din viața noastră: cu un istoric comportamental construit în experiențe mai mult sau mai puțin echilibrate, cu valori, credințe și principii preluate din familiile anterioare. Toate acestea sunt transferate către copilul nostru, involuntar, drept un fapt predefinit, necesar, și, mai ales, suficient pentru un copil care absoarbe, ca un burete, tot ce-i oferim, fără să conștientizăm dacă i se potrivește, dacă îi răspunde structurii de personalitate sau îl echilibrează și pregătește pentru un viitor incert. Puterea exemplului trăit de fiecare dintre noi poate crea certitudini în alegerile pe care le facem, și, astfel, educația devine un cumul de decizii unidirecționate în care copilul are puțin teren de joacă, calitățile lui primare/native putând fi ușor sugrumate într-un cadru predefinit, cu un patern preluat prin automatismele experiențelor anterioare ale părintelui. Reversul poate fi atunci când copilul are prea mare terenul de joacă și neștiind ce să facă cu el, se pierde în multiple alegeri consumatoare de energie. Aceste situații apar când părintele a crescut într-un mediu preponderent autoritar și își dorește pentru copilul lui o libertatea decizională mult prea mare pentru puterea copilului de a o gestiona.
Ariile de intervenție a părinților
Am împărțit educația în două mari arii de intervenție a părinților: una voluntară în care decidem grădinița, școala, opționalele pe care le achiziționăm, vacanțele în care mergem, planificarea timpului liber etc.,pe care ne concentrăm și sunt la vedere, cuantificabile și aparent ușor de gestionat, și una involuntară în care părintele educă prin comportamentul zilnic conștient sau inconștient, prin alegerile involuntare pe care le face pentru copil, prin transferul valorilor și credințelor moștenite și prin emoțiile pozitive și negative, acestea din urmă fiind adeseori neexprimate și transformate în comportamente disfuncționale, traversate în propria existența.
Ce putem face, noi ca părinți, atunci când istoricul emoțional al fiecăruia poate fi dezavantajos, când nu știm cum să echilibrăm copilul atunci când este absolut vizibil că are comportamente exagerate pe care le gestionează greu și îl dezechilibrează? Cel mai bine este ca prim pas, să ne uităm onest spre noi și curat spre copilul nostru. Atunci când știm că emoțiile timpurii ne blochează, putem lucra conștient asupra lor astfel încât să nu transferăm frica, îndoiala, lipsa de încredere și furia spre copilul nostru într-un mod inconștient. Experiențele noastre pot fi învățăminte pentru copil, dar nu sunt certitudini, și noi, părinți asumați, începem pașii corecți ai cunoașterii copilului prin atribuirea temperamentului potrivit, prin observarea acestuia în diferite momente de viață, prin sinceritatea noastră în a ne recunoaște limitările față de copil și a lucra împreună pentru a le depăși. Nu este un demers ușor, dar este unul profund, de conectare cu cel mic, pe care i-l datorăm.
Am experimentat diverse roluri: de consultat educațional, de părinte, de trainer și de coach și cea mai hrănitoare experiență, dincolo de cea 
de părinte, este aceea in care am avut si am oportunitatea de a lucra concomitent cu părinții și copiii lor pentru a întări comportamentele corecte, în ședințe de coaching individuale. Astfel, am putut stabili obiective echilibrate împreuna și am crescut din aproape in aproape, cu un suport de 360º pentru copil, comportamentele utile pentru acesta, agreate mai ales cu el . Este extrem de plăcut pentru un consultant să vadă schimbarea, generată participativ de către toți actorii implicați în context, conlucrând pentru un viitor adult responsabil si echilibrat.
Irina Tudorache este mama si specialist cu o experienta de peste 15 ani ca trainer, coach, consultant in zona de dezvoltare a copilului si a adultului. Irina detine mai multe acreditari nationale si internationale in urma formarilor ca Master Trainer, Coach şi Facilitator. A construit programe de dezvoltare pentru prescolari si scolari timp de 6 ani. Alaturi de o echipa de specialisti ai Ministerului Educatiei, Irina Tudorache a participat la dezvoltarea si implementarea curriculei optionale Educatie pentru Sanatate in Scoala Romanesca 2009 – 2013.
Alte materiale realizate de Irina Tudorache:
Cum generez ambitie? AUTENTICITATEA
Cum generez ambitie? MOTIVATIA-PASIUNEA
Cum generez ambitie? PARADIGMA DE GANDIRE
Cum generez ambitie? PERFORMANTA