Cum generez ambitie? PARADIGMA DE GANDIRE

Paradigma de gandire

Continuam programul dedicat ambitiei Cum generez ambitie copilului meu pentru ca acesta sa-si indeplineasca obiectivele? cu cel de-al treilea articol dedicat temei: PARADIGMA DE GANDIRE.

Paradigma de gandire:

 „Nu putem rezolva probleme folosind acelasi tip de gandire pe care l-am accesat atunci cand le-am creat”.     Albert Einstein

 

Motivatia tradusa prin implicare emotionala, dublata de catre persistenta motivationala, se realizeaza printr-un proces de gandire constructiv, orientat spre solutii, care se contureaza printr-un  efort sustinut al parintelui si al educatorului pentru a genera, prin practica, rutina atat de necesara a perseverentei.

Procesul de gandire, specific speciei umane, se considera a fi integrarea informatiei realizata de catre acesta, si acopera functii mentale precum rationamentul, simbolizarea, rezolvarea de probleme si planificarea; toate fiind expresii ale fatetelor superioare ale mintii.

Desi toti suntem practicieni ai gandirii, incercarea de a defini, constientiza si integra acest demers este o reala provocare pentru oricine. Practica zilnica a acesteia, fara un efort de intelegere a impactului  in mediu social prin cauza-efect, nu genereaza cresterea necesara in rezultatul pe care ni-l dorim. Mai mult, atunci cand vrem sa vedem eficienta si performanta la copilul nostru, este necesar sa constientizam responsabilitatea in a-i genera un cadru necesar pentru a stimula aparitia unor deprinderi sanatoase de parcurs, pentru succes.

Doresc sa aduc in discutie cateva abordari ale formarii unei gandiri constructive, care va pot ajuta sa priviti altfel parcursul educativ al copilului, demers posibil ancorat in automatisme, cu efect diferit de asteptarile pe care le aveti pentru cel mic.

Gandirea flexibila vs. Gandirea rigida

Carol S. Dweck, profesoara de psihologie la Universitatea din Stanford, propune o teorie conform careia oamenii manifesta o mentalitate structurata in gandire flexibila si in gandire rigida. Astfel, acest mod de gandire reflecta convingerile pe care le avem despre propria noastra persoana si totodata, despre insusirile cele mai importante.

Daca aleg sa gandesc despre mine ca talentul propriu este un dat, pe care nu-l pot schimba sau imbunatati, aleg sa gandesc rigid. Astfel, simt nevoia sa-mi dovedesc mereu calitatile, mie si celorlalti, si acest efort este irosit in detrimentul dezvoltarii acestora.

Daca aleg sa gandesc ca am un talent pe care trebuie sa mi-l dezvolt in permanenta printr-un efort sustinut, aleg sa gandesc flexibil. A fi constient de propriul talent este un prim pas important si acesta deschide rampa spre dezvoltarea personala. Personalitatile sonore ale universalitatii, cum ar fi: Eistein, Mozart, Picasso nu ar fi realizat nimic fara o mentalitate bazata pe depasirea propriilor limite printr-o munca permanenta cu sine.

Prin perspectiva gandirii flexibile ne repozitionam si fata de esec. De multe ori exista posibilitatea sa-l vedem ca pe un final de drum, ca pe un demers in care suntem evaluati si etichetati incapabili de catre noi si ceilalti. Gandirea flexibila ne ajuta sa vedem esecul ca pe o noua posibilitate de imbunatatire.

Mentalitatea pe care alegem sa o practicam defineste cadrul de actiune pentru copilul nostru. Deciziile pe care le luam pentru noi, si implicit pentru el, intr-un mod constient sau mai putin constient, pot induce rezultate pozitive sau nu.

 Carol Dweck discuta pe larg despre influentele celor doua tipuri de mentalitate in toate aspectele vietii, de la afaceri la dragoste. Acesta sustine ca poti oricand sa-ti schimbi gandirea din rigida in flexibila, trecand, asadar, in tabara oamenilor de succes.

In schema de mai jos aveti diferentele celor doua tipuri de gandire.

 

Gandirea laterala vs. Gandirea verticala

Conceptul de „gandire laterala” a aparut in 1967 si presupune un proces sustinut ce depaseste tiparele limitative ale gandirii logice. Edward de Bono, fizician, filosof, psiholog, promotor al gandirii laterale, considera ca aceasta s-ar explica astfel: „Nu poti sapa o groapa noua adancind o groapa mai veche”. Creativitatea, ce sta la baza acestei abordari,  este sursa unui tip de gandire valabil de la copiii de varsta scolara, la echipele manageriale de varf, aducand o noua perspectiva asupra felului in care functioneaza propria minte si o uimitoare crestere a capacitatii de a propune idei noi, de a gasi solutii si de obtine rezultate uimitoare.

Ca si gandirea logica, gandirea laterala reprezinta un mod de a folosi mintea. Gandirea verticala se ocupa cu definirea  si dezvoltarea modelelor conceptuale. Gandirea laterala se axeaza  pe restructurarea acestor modele (intuitia) si determinarea unor modele noi (creativitatea). Aceste doua tipuri de gandire sunt complementare. Este necesara exersarea amandurora si totusi in educatie, accentul a fost pus intotdeauna in mod exclusiv pe gandirea verticala.

Principiul esential al gandirii laterale este acela ca orice mod particular de a privi lucrurile reprezinta doar unul dintre nenumaratele moduri posibile. Gandirea laterala cauta sa exploreze celelalte moduri, restructurand si rearanjand informatiile disponibile.

Gandirea laterala poate fi dezvoltata de la varste mici, imaginatia copiilor in a gasi solutii pentru o situatie data, intrece granitele gandirii verticale, si practicand-o ii ajuta sa-si largesca orizontul de posibilitati in gasirea rezultatului scontat. Un beneficiu secundar dar important in dezvoltarea acestora este cresterea abilitatii de a se adapta la mediu, integrand multiple variante de raspuns eficiente. Este important sa inteleaga scopul si sa analizeze eficienta solutiei date.

 

Gandirea critica

Teoria critica este o teorie  a societatii inspirata din filozofia lui Georg Wilhelm Friedrich Hegel, Karl Marx si Sigmund Freud, a carei reprezentanti pot fi rezumati sub titlul Şcoala de la Frankfurt. Obiectul de cercetare al acestei teorii este analiza critica a societatii burghezocapitalista, adica: descoperirea mecanismelor sale de dominatie si aducerea la lumina a ideologiilor acestei societati, cu scopul de a arata o alternativa a unei societati rationale in care cetatenii sunt capabili de autodeterminare.

Gandirea critica  este procesul mental prin care analizam sau evaluam adevarul, prezentat de catre  cei din jurul nostru. Acest demers induce reflectie asupra intelesului acestor afirmatii cu ajutorul  argumentelor, rationamentului abordat si prin analiza faptelor. Asimilarea acestui tip de gandire dezvoltă copiilor capacitatea de a receptiona, evalua si decide prin constientizarea si utilizarea propriilor filtre de gandire.

 

Cadrul necesar pentru dezvoltarea Gandirii Critice:

  1. Timpul – avem nevoie de timp pentru a forma noi opinii , a explora idei, convingeri si experiente anterioare si pentru a exprima puncte de vedere. Comunicarea ne ofera ocazia de a cizela ideile si de a realiza feedback-ul.
  2. Permisivitatea – este o diferenta intre crearea oportunitatilor de exprimare si manifestarea indulgentei. Oferirea acestor conditii nu inseamna a accepta o gandire superficiala.
  3. Diversitatea – odata ce copiii se simt liberi a-si expune propriul punct de vedere si renunta la convingerea ca exista un singur raspuns corect, apare diversitatea de opinii si idei.
  4. Implicarea activa este esentiala pentru dezvoltarea Gandirii Critice.
  5. Asumarea de riscuri cognitive – ridiculizarea ideilor incatuseaza gandirea si nu va fi tolerata.
  6. Respectul.
  7. Valoarea – cand copiilor li se solicita doar/mai ales sa reproduca ceea ce li s-a explicat in ziua precedenta (oral/scris), ei conchid ca invatarea pe de rost a ideilor altora este esentiala. Daca dorim sa evitam acest lucru, atunci trebuie sa le spunem acestora ce anume asteptam de la ei, ce apreciem mai mult, aplicand alte metode si cerandu-le alt feedback.

Profilul unui copil care practica acest tip de gandire este unul care este capabil sa-si exprime un punct de vedere propriu, realizează schimb de idei cu ceilalţi, isi argumenteaza opiniile, adreseaza intrebari pentru a-si clarifica diferite aspecte, coopereaza in realizarea sarcinilor.

Relatia dintre parinte si copil este terenul de joaca pentru a integra, analiza si evalua limitele, atat cele  ale copilului, dar mai ales acelea ale parintelui. Rolul de parinte implica un mod de A FI si A FACE nou pentru adultul obisnuit cu multiple experiente de viata, dar care nu asigura reteta unui parinte desavarsit. Mecanismul de gandire pe care il detinem poate fi construit pe tiparele timpului in care am crescut si ne-am dezvoltat, pe o cultura sociala cu alte nevoi, pe structura noastra de personalitate si care nu intotdeauna functioneaza in termeni de eficienta pentru copilul nostru. Flexibilitatea si adaptabilitatea sunt ingredientele importante ale unui viitor pe care il putem doar anticipa.

Modelele prezentate mai sus, asigura o abordare diferita, integratoare a realitatii pe care putem doar sa o percepem prin filtre personale, bazate pe experiente unice. Astfel, o gandire flexibila, axata pe multiple variante de raspuns pentru un rezultat eficient cu un rationament permanent imbunatatit, ajuta copilul sa devina un adult responsabil, capabil sa-si asume necunoscutul unui viitor imprecis.

 

Puteti citi primele doua articole mai jos:

  1. Autenticitatea
  2. MOTIVATIA – PASIUNEA

Subiectul celui de-al patrulea articol din seria dedicata ambitiei este despre performanta.

 

Irina Tudorache este mama si specialist cu o experienta de peste 15 ani ca trainer, coach, consultant in zona de dezvoltare a copilului si a adultului.
Irina detine mai multe acreditari nationale si internationale in urma formarilor ca Master Trainer, Coach şi Facilitator. A construit programe de dezvoltare pentru prescolari si scolari timp de 6 ani.
Alaturi de o echipa de specialisti ai Ministerului Educatiei Irina Tudorache a participat la dezvoltarea si implementarea curriculei optionale Educatie pentru Sanatate in Scoala Romanesca 2009 – 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *